08/10/2014

Romania si problemele ei – perceptii necoplanare

Ca societatea romaneasca are probleme grave, este deja un fapt bine cunoscut atat de guvernanti, cat si de guvernati. Felul in care acestia percep probleme Romaniei si se raporteaza la ele, este complet diferit. Daca analizam rapid programele puterii politice si realizam un sondaj de opinie in interiorul poporului de rand, vom obtine o concluzie socanta: viziunile difera atat de mult, incat putem afirma fara niciun fel de retinere faptul ca intre decidenti si cetateni exista o prapastie enorma. O prapastie generata de focusarea in directii complet distincte, necoplanare chiar, am putea spune.

Un top al principalelor probleme cu care ne confruntam, in viziunea puterii politice, ar viza sistemul sanitar, sistemul de guvernamant si educatia. Ne asteptam ca si din punct de vedere al cetatenilor lucrurile sa se prezinte la fel, sau cel putin intr-o maniera similara. Realitatea, insa, este alta: daca centralizam opiniile populare referitoare la cea mai mare problema a societatii romanesti, vom constata ca marea majoritate a romanilor sunt nemultumiti de sistemul de canalizare, si, drept urmare, identifica acest lucru cu problema majora, de top, a tarii. De unde pana unde aceasta enorma discrepanta intre perceptiile celor doua entitati? O posibila explicatie ar fi aceea ca oamenii de rand abordeaza subiectul problemelor pe care societatea noastra le are raportandu-se strict la nevoile de supravietuire. Si, la urma urmei, e normal ca nivelul de evolutie al unui stat sa se masoare in gradul de bunastare al cetatenilor. Pe de alta parte, puterea politica priveste dezvoltarea societatii in ansamblul ei, avand mai degraba o abordare teoretica a problemelor: se incearca identificarea punctului-sursa de unde pleaca cea mai mare parte a problemelor si nevoilor existente, si solutionarea acestora prin pasi marunti, de la micro la macro. Foarte logic, in fond, insa lipsa unui punct comun intre perceptiile acestor doua entitati nu este un semn deloc pozitiv.

Probabil este normal sa ne intrebam de ce anume in ultimii ani nu s-a sesizat o ameliorare a problemelor cu care e confruntam, la nivel general (atat cele la care se refera cetatenii, precum si cele la care se refera guvernantii). Ne-am straduit din rasputeri, s-ar putea spune, sa indeplinim standardele de aderare la Uniunea Europeana, si sa aducem imbunatatiri acolo unde se cerea, si marea noastra realizare a rezultat intr-o forma fara fond. Pentru ca nu am pus la punct lucruri de structura, ne-am indepartat de punctul-sursa al problemelor, si ne-am imprastiat resursele si eforturile in directii complet diferite, fara sa ducem la bun sfarsit niciuna.

Concluzia? Poate ca principala problema a Romaniei consta in faptul ca nu stim sa definim problemele pe care le avem. Poate ca eficientizarea mecanismelor de colaborare cu autoritatile publice, crearea unui mediu transparent intre guvernanti si guvernati, invatarea aceleiasi limbi (metaforic vorbind) ne-ar aduce la punctul in care am fi capabili sa ne mobilizam si sa realizam un prim pas in ceea ce priveste dezvoltarea unei societati cu potential, dar lipsita de un manager ipotetic, perceput ca entitate, care sa il gestioneze si sa il transforme in bunastare colectiva si individuala, la nivel de stat.